Voshopolea (Moscopole / Voskopoja) un centru simbolistic al lumii arhetipale


Abstract
The socio-psychological conditions of today there are pockets of happiness, even in a distant past, often fused during the captions, it seems a fairy tale or a desperate retroactive utopia, especially for younger generations. Traditional conceptions of history writing and its possible to become credible and strengthen confidence in Balkanians positive features, are increasingly obsolete, surpassed, the dizzying speed with which it establishes global village.
Voshopolea, called Moscopole located in Albania today, was a center of culture and European civilization, an island of prosperity and good understanding between ethnic groups, faiths and different political views, not once opposed.
Closure and especially its destruction, can provide a clear fearful of what might happen if excessive bending the material values should succeed to eradicate the idealism and poetic book of humanity.
Keywords: History, poetry, legends, literature, folklore, war, Global Village, idealism, pragmatism, diplomacy, spiritual perspectives.


De-a lungul controversatului şi nu mai puţin sângerosului secol XX, după ce cuvântul „Balcani” a fost aproape sufocat – mai ales în presa occidentală – de sintagma „Butoiul cu pulbere”, s-a creat convingerea că spaţiul nostru este plămădit parcă numi să declanşeze conflicte, să înceţoşeze viziuni diplomatice de import, să distrugă pasional orice ceea ce este bun, ba chiar să născocească o întreagă strategie, complicată şi cât se poate de eficace, a distrugerii. În viul grai al popoarelor balcanice a şi apărut zicala: „Ce-ţi poate face al tău, nici Dumnezeu nu-ţi face”. În asemenea condiţii de viaţă, de distrugere potenţială şi de gândire, existenţa unor insule de fericire, fie şi în acel trecut îndepărtat şi fabulos contopit deseori în timpul legendelor, pare un basm sau o disperată utopie retroactivă, mai ales pentru generaţiile tinere. Concepţiile clasice ale scrierii istoriei, precum şi putinţa acesteia de a deveni credibilă şi de a întări încrederea în trăsăturile pozitive ale balcanicilor, sunt din ce în ce mai depăşite, surclasate, de viteza ameţitoare cu care se instaurează Satul Global (cea de-a doua vârstă de aur a omenirii, după Marshall McLuhan).
Situaţia nefiind cu nimic mai roz decât pare, o speranţă că trecutul n-a fost doar nemilos faţă de noi, vine tocmai din literatură. Asistăm astăzi la un fenomen bizar: cei care n-au exploatat pe nimeni, ci au fost constant exploataţi, se grăbesc să iasă din sistemul autentic de semne, spre pieire. Şi în timp ce istoria şi mentalitatea nu prea au cu ce să înfrunte globalizarea, Poezia, graţie Metaforei – ce poate fi nu doar imună, ci şi vitalizantă – izbuteşte să fie în acelaşi timp istorie reală şi mijloc de supravieţuire spirituală. Poezia vine mereu în ajutorul echilibrului primordial, reîntregind segmentele frânte ale memoriei sau ale logosului rănit de tabuizări.
Poemul „Voshopolea” al lui Nida Boga (pseudonimul literar al lui Leon T. Boga), este un exemplu grăitor privind soarta veşnic asigurată a înaltei poezii, adăugând încă un caz fericit în sertarul capodoperelor scrise în limbi, graiuri sau idiomuri de strânsă circulaţie. În vremea noastră, conform statisticilor, la două săptămâni dispare o limbă, o vorbire, un mod de a privi şi a descifra Creaţia. Marea literatură însă, poate fi făcută şi în cele mai periferice sau „neimportante” limbi, aşa cum sufletul poate vibra în două fiinţe de dimensiuni trupeşti antonimice. Faţă de graiul matern şi patern al lui Nida Boga, faţă de întreaga literatură aromânească, indiferent de vremuri şi regimuri politice, societăţile balcanice au adoptat deseori poziţia pe care o adoptă de un veac încoace „marile culturi” ale lumii faţă de „cele mici”.
Născut în oraşul Veles din Macedonia la 15 ianuarie 1886, de ziua lui Eminescu, cum s-ar zice, absolvent al liceului român de la Bitola – unde au învăţat şi alţi doi mari scriitori ai Balcanilor şi nu numai, liricul Lasgush Poradeci (1899-1987) şi prozatorul Mitrush Kuteli (1907-1967) – Nida Boga emigrează în România, se ocupă cu istoria aromânilor de pretutindeni şi a basarabenilor, îşi pierde violent de două ori toată agoniseala de o viaţă şi moare la 26 iulie 1974, în singurătate, retras, într-un aşa numit monahism alb, într-o chilie a Mânăstirii Agapia. Nida Boga rămâne reprezentantul plenar, rector, al literaturii aromâne şi nu numai. Spirite asemănătoare lui, în alte vremi şi spaţii, se numesc Frederic Mistral, Vinçenx Golletti Baffa, şi câţiva autori de limbă idiş. Cei care l-au cunoscut şi admirat pe Nida Boga, mărturisesc că a trudit timp de câteva decenii la poemul vieţii sale „Voshopolea”. Poate datorită structurii şi informaţiilor de civilizaţie pe care le conţine, poemul a aşteptat mai mult de o jumătate de veac până să apară în limba română, în transpunerea lui Hristu Cândroveanu, şi să devină cumva mai accesibilă cititorilor avizaţi. Spun „cumva” deoarece „Voshopolea” solicită multiple perspective şi chei de citire simultan. Ea se arată aidoma unui cristal care, când este privit dintr-un anume unghi de vedere, oferă un set de imagini, iar din alte unghiuri – alte seturi. Acestea nu se exclud şi nu se contrazic, declanşând curgerea secvenţelor unui film simbolic şi chiar profetic, de o reală importanţă pentru decodificarea tainelor istorice. În primul rând, „Voshopolea” ne atenţionează discret că totul, orice tragedie, orice răsturnare este posibilă, în ciuda aparenţelor. Iar un trecut care nu ocultează nimic, nu poate produce nici un fel de viitor. Întâmplările obişnuite, cândva stăpâne peste realităţiile balcanice, succedându-se după legile raţionalului, par astăzi subjugate de absurd şi de iraţional, pe când poeticul ascuns, mereu neglijat sau chiar ironizat ca fiind parte a iraţionalului, capătă valenţe proprii raţionalului.
Cetatea în care locuiau şaizeci de mii de suflete şi care avea o academie în timp ce state de astăzi încă n-aveau capitale, Voshopolea, căreia parcă „îi era naş Însuşi Dumnezeu”, după ce atinge o bunăstare de invidiat şi o viaţă paradisiacă, este arsă din temelii, jefuită, rasă de pe faţa pământului. Oare ne aflăm în faţa cunoscutului mit (sau prejudecată demitizantă) cu fericirea care, omeneşte vorbind, nu poate fi decât limitată? Oare o fericire se încheie cu atât mai tragic, cu cât este mai mare, mai vecină cu incredibilul?
Între zidurile cetăţii, într-un timp nerăbdător, se înfăptuieşte în plină suferinţă şi revelaţie metafizică o rară convertire: sufletele care zăceau fericite în trupuri, sunt gonite afară cu foc şi sabie. Cei mai norocoşi dintre voshopolari se văd obligaţi să aleagă calea exilului, să ia totul de la capăt, printre ei aflându-se şi strămoşii viitorului baron mitropolit Andrei Şaguna. Motivul principal al tragediei pare să fi fost invidia, boală omniprezentă şi emblematică a epocii moderne, boală pe care spaţiul balcanic o trezeşte mereu la cei de afară şi o menţine cu o mie de marafeturi la cei dinăuntru. Dacă la început, munţii Albaniei reuşesc să ascundă strălucirea cetăţii de ochii răi ai trecătorilor, ai negustorilor străini etc, spre sfârşitul fericirii nici măcar sufletele alese n-au cum s-o ajute. Printre multe metafore şi versuri de o remarcabilă plasticitate, te poate zgudui imaginea cu argintarii iscusiţi care produc săbii şi cuţite de o frumuseţe nelumească şi le vând fără să presimtă că astfel îi înarmează pe cei de care vor fi ucişi. Meseriaşii se bucură că ale lor creaţii se vînd, că galbenii se înmulţesc în buzunare, neştiind că, de fapt, sunt plătiţi de Moartea însăşi.
În poem apar şi personaje istorice care au jucat un rol hotărâtor la ispitirea şi uneori clătinarea echilibrului vital din Balcani. Viziri, înalţi ofiţeri, celebrul Ali Paşa Ioanina (zis şi Tepelena), soţia periculos de tânără a acestuia, grecoaica Vasiliqia, cetele înfiinţate de locuitorii zonelor proaspăt convertite la religia oficială a Imperiului Otoman, haiduci, dar şi umanişti de talie europeană precum Dhaskal Todri – cu toţii sunt prezenţi la ridicarea şi decăderea violentă a cetăţii, fiecare cu partea sa de vină, de neputinţă, de nenoroc. Un loc special ocupă în viziunea poetului „regina” Vasiliqia. În folclorul albanez din zona sudică se povesteşte şi în ziua de astăzi despre teroarea pe care o exercita această femeie de cîteori ieşea să se plimbe prin paşalâc. Aflând că Vasiliqia a ieşit, flăcăii frumoşi şi binefăcuţi se ascundeau. Îi alegea cu o privire inumană pe cei care – din motive greu de desluşit – trebuiau ucişi sau mutilaţi. După ce capul răzvrătitului Ali Paşa a ajuns pe tipsia ruşinii în centrul Istanbulului – drept pedeapsă că îndrăznise să nu asculte de Poarta Sublimă – multă lume a crezut că Vasiliqia fusese însărcinată cu misiunea să-l vândă. Tocmai acestei Vasiliqii îi strică somnul fericirea cetăţii Voshopolea. Personajele se împart în două tabere care vorbesc şi trăiesc în sisteme de semne şi de valori care se exclud şi intră în conflict. Deznodământul nefericit vine cu viteza morţii, însă poetul a avut grijă să dezvăluie că o asemenea tragedie a fost pregătită în timp, a fost ţesută, călăuzită de cantităţi considerabile de invidie şi amărăciune acumulate, impusă de răutatea unora, ajutată neintenţionat de nepăsarea altora. Poetul parcă deplânge soarta întregului spaţiu balcanic, a cărui soartă pare să se fi pecetluit mereu astfel. Oare nu prin invidii mărunte, nepăsări, lene şi inflexibilitate combinată de ieşiri prea patetice s-a ajuns la un lanţ de regimuri totalitare şi catastrofale pentru viitorul apropiat? Aproape niciodată în Balcani, crede poetul, blândeţea de porumbel n-a fost sprijinită de înţelepciunea şerpilor. Ceea ce surprinde la recitirea atentă a poemului „Voshopolea” este asemănarea acesteia, în multe privinţe, cu Europa zilelor noastre. Fluviul întâmplărilor ce par mărunte, banale, uneori repetate până la somnolenţă civică, parcă vrea să ne atenţioneze, dincolo de „viziunile” spaimologilor de profesie, că orice element al epocii postmoderne poate pregăti o tragedie de proporţii. Iar astfel de tragedii trebuie ocolite chiar dacă, odată cu ele, am pierde una sau mai multe capodopere poetice.

Bibliografie
1.    Boga, Nida, Voshopolea, traducere în limba română: Hristu Cândroveanu, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne „Dimăndarea Părintească”, 1994;
2.    Revista Secolul XX – Numerele intitulate Exilul şi Balcanismul (7-8-9, 1997)
3.    Kycyku, Ardian, Elemente de cultură şi civilizaţie balcanică, curs (2005-2008)

4.    Kycyku, Ardian, Vremea locţiitorilor, Bucureşti, Humanitas, 2003.