“Locaţia” Pacea între popoare

CORNELIU VLAD

Cu percepţia celui ce aşteaptă cu nerăbdare vârsta de 70 de ani (de ce, nici eu nu ştiu), as spune ca Ardian-Christian Kuciuk este, la 40 de ani “si un firtal”, cum ar zice Caragiale, un scriitor tot tânăr. Adica, la fel de tânăr ca democraţia noastră “emergenta” și la fel de matur (ba nu, chiar bătrân-bătrân) ca Balcanii. E tânăr pentru ca scrie mereu altfel și e bătrân căci e mare meşter. A fost mai întâi aed al lumii albaneze, apoi al spaţiului balcanic, iar acum este unul universal, al tuturor spatiilor. Inclusiv al spatiilor Vieţii și Morţii și a fascinantei lor frontiere. Frontieră? Fascinantă? E doar “traseul” ITB/RATB de cinci staţii al autobuzului învechit și arhiplin – buchete de flori, căciuli, pălării, bătrâni și bătrâne, mirosuri – care are staţie la “Cărarea dintre vii” și cap la cimitirul “Pacea între popoare”. E traseul de la fiinţă la nefiinţă, dar și al tranziţiei spre democraţie, cu “vocile răguşite ale calatorilor, tusea sau flegmele frânte, fetele tâmpe, de morţi treziţi la un control al fiscului, să zicem, soneriile de mobil, frânturile de muzică execrabilă… Și mai ales duhoarea. Adică: mirosurile devastatoare”.

Dâra despărţitoare dintre tărâmurile Vieţii și Morţii o vede, însa, doar Ardian Kuciuk. Punctele și liniile convenţionale ce marchează graniţe sunt păpușile care “își pot căpăta cu totul alt sens (si rost) trecând prin proba de spirit a materiei cenuşii și a minții omeneşti” pentru a fi “traduse într-o altă materie primă” (citiţi cartea “Loc pentru o singură păpușă” și vă veţi lămuri mai bine). Sunt vii sau neînsufleţite aceste păpuși? Nici una, nici alta, și una, și alta. Oricum, sunt/suntem vietăți/obiecte ale tranziţiei, căci, explică fata care face păpușile împreună cu tatăl ei, “nu avem dreptul moral să facem păpuși cu chipuri prea lucide, uneori chiar ironice. Ca să se poată relaxa, societatea actuala are nevoie doar de păpuși cu fețe idioate. Care-i fac pe cumpărători să se simtă mai puţin nefericiţi, mai puţin handicapaţi, mai isteţi”.
Dar de ce vorbim noi de literatura acum, într-un moment cetăţenesc atât de fierbinte, într-o campanie electorală cu miza atât de mare? Simplu, pentru ca mâine-poimâine numele lui Kuciuk și ale altor câțiva vor fi mai ştiute decât ale gureşilor și mult-văzuţilor prea puternici ai zilei. Din textele lor, cei de după noi vor afla mai multe și mai adevărate lucruri decât din discursuri, articole și programe electorale efemere. Vor vrea urmaşii noştri să ştie ce va să zică, bunăoară, atmosfera electorala, tranziţie, economie de piaţa născânda? Iată: “Pe trunchiul unui copac, stau una peste alta nenumărate afişe de candidați la alegeri uitate și proaspete, reclame de concerte, de spectacole de circ, anunţuri matrimoniale, invitaţii la partide de sex ocazional, numere de telefon, anunţuri oficiale ale primăriei, invitaţii la terapii de calmare în masa, poze de căţei pierduţi, cifre, simboluri, reclama unui sobar și a unui meşter de chei yale. Afişele s-au schimonosit de ploi bătrânești și de vânturi. Portretul unui candidat este rupt la mijloc și, în loc de picioare, se vad coapsele unei dansatoare la bara”.
O cronică politică pe seama unui scriitor care nici nu vrea să audă de politică nu este, dacă e vorba de Ardian Kuciuk, nici oximoron, nici diversiune, nici necuviinţă față de autor. Căci Politica este, ar trebui să fie, până la urmă, Viața. Vechii greci vedeau în politică ştiinţa care încearcă sa-si imagineze regimul ideal. De viață împreună. Deocamdată, visatul regim ideal este mai degrabă la capătul autobuzului, la “locaţia” Pacea între popoare.


(Corneliu Vlad, Ziarul Informaţia, Bucureşti, 2 noiembrie 2009).